^"Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfînt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit dela Dumnezeu? Şi că voi nu sînteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, cari sînt ale lui Dumnezeu."  1 Cor. 6:19-20

Așa cum se poate vedea din Scriptură, totul este despre Isus și apoi despre noi, ca trupul Său, posesiunea Sa. 'Despre noi', in contextul implicării bisericii in societatea de azi, înseamnă de fapt, Isus - Capul bisericii și noi - trupul Său. El și noi. Mai precis, este Isus exprimat în mod vizibil prin această fereastră curățită de El. De aici izvorește înalta noastră chemare și responsabilitate, precum și riscul ce îl luăm: acela de a-L reprezenta pe Isus aici pe pământ, fără să denaturăm mesajul pe care Dumnezeu L-a trimis poporului Său prin El. Riscul menționat se referă la felul în care societatea reacționează față de acest mesaj atunci când îi este prezentat.   

Suntem un grup de români (majoritatea cetățeni australieni) din diferite părți ale României care interacționează cu scopul de a aduce slavă lui Dumnezeu prin: 

• pregătirea de slujire în biserica și în lume
• creșterea spirituală a membrilor și dezvoltarea potențialului lor
• acceptarea de membrii pe baza botezului nou testamental
• prezentarea invitației Evangheliei chemând pe oameni la Hristos
• trăirea unei vieți de creștin în iubire de Dumnezeu, cum e descris în Bibie
• închinare ajutarea celor în nevoie (în special pe cei din comunitatea română)

• Ne bucurăm: 

   

• când iertăm din inimă pe cei ce ne rănesc
• când iubim cu sinceritate și curăție pe toți oamenii (chiar și pe dușmani)
• când onorăm pe Dumnezeu printr-o viață transformată prin înnoirea Spiritului și...

                                 Ne rușinăm:

• când păcătuim,
• când nutrim resentiment împotriva altora,
• când vorbim nesăbuit și ne comportăm mai puțin curtenitor sau lipsit de considerație unii față de altii, aducând prin aceasta tristețe și rușine Numelui lui Dumnezeu, astfel blocând mesajul Său către alți oameni și compromițând lucrarea Duhului Sfânt.

Credem în Biblie și așteptăm revenirea Domnului Isus din cer. Ne trăim viața zilnică cu convingerea biblică că suntem răspunzatori în fața lui Dumnezeu pentru ceea ce facem și spunem.

Călăuziți de afirmația fundamentală că Domnul Isus este Calea, Adevarul și Viața, ne străduim să ne punem gândirea și viața zilnică, simțămintele și aspirațiile de acord la dispoziția planurilor Sale pentru noi. Aceasta ne va conduce ca să-I vedem fața în acea zi glorioasă. "Ei vor vedea fața Lui, și Numele Lui va fi pe frunțile lor." Apocalipsa 22:4.

Așadar, suntem un grup de oameni în proces de transformare în asemanarea lui Isus, care doresc cu sinceritate să fie o lumină în calea celor ce sunt în căutarea acelui "ceva ce lipsește" din viața lor, acea noua dimensiune și direcție, deasupra a ceea ce este pământesc.

 Credința

“Pe voi înşivă încercaţi-vă dacă sunteţi în credinţă” (2 Cor. 13:5).

“Subiectul “Credinţa” este probabil cea mai neînţeleasă temă din tot Creştinismul” spunea L. Combs Ph.D. Mulţi cred că credinţa (faith) este un sinonim cu un crez (believe) în care ei trebuie să accepte că ceva este aşa, şi va fi aşa. Alţii leagă credinţa cu o determinare în care ei trebuie să “strângă din dinţi” şi să-şi impună că ceva este aşa şi vor avea ceea ce doresc, ca şi cum credinţa ar izvorâ din ei. Interesant că în traducerea engleză, Iacov 2:19 “...şi dracii cred..” se foloseşte “believe”, adică şi ei au un crez corect că Dumnezeu este unul, dar rămân neschimbaţi. Dacă ceea ce acceptăm ca crez nu ne transformă în toate aspectele, atunci nu este mai bună decât credinţa dracilor.

Biblia defineşte credinţa în Ev. 11: 1 ca o “încredere neclintită” (o asigurare) sau o “puternică încredinţare” (o convingere) legată de “lucrurile care nu se văd”. Ea înseamnă o dedicare cu loialitate unei persoane sau lui Dumnezeu, bazată pe o promisiune sau îndatorire. Credinţa (faith) este o loialitate adică un lucru al inimii. Cre-zul (believe) este un lucru al capului, o acceptare raţională. Prima ne aduce mântuirea pe când a doua ne poate lăsa netransformaţi, mulţumiţi cu ce avem, poate chiar măgulindu-ne că noi avem credinţa adevărată. Interesant este, în acest context, versetul din Rom. 10:10 “Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea” şi nu prin felul de teorie pe care o avem cu privire la cele divine.

Sursa credinţei din inimă este darul lui Dumnezeu şi nu abilitatea noastră de a accepta anumite puncte teologice. Aşa ne spune Scriptura “căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu” (Ef. 2:8). Tot aşa în Rom. 12:3 ni se spune despre “măsura de credinţă, pe care a împărţit-o Dumnezeu fiecăruia”. Conform lui 1 Tim 1:14, “credinţa ... este în Hristos Isus” iar cartea Evrei (12:2 engl) vorbeşte despre Isus ca “Autorul şi Desăvârşitorul credinţei noastre”. Adică credinţa mântuitoare provine total de la El, şi nu din eforturile noastre, “ca să nu se laude nimeni”. Şi nu numai atât dar, aşa cum se rugau şi ucenicii spunând: “Măreşte-ne credinţa” (Luca 17: 5), creşterea credinţei Lui Isus în noi, nu depinde de practica noastră ci tot de Domnul. Iar desăvârşirea credinţei noastre vine tot de la El.

Credinţa este cea care ne face creştini, dar nu credinţa despre El, ci credinţa pe care ne-o dă El, credinţa care Îl vede pe Isus în noi. Aşa cum îndeamnă Pavel când ne spune să ne încercăm dacă suntem în credinţă: “Nu recunoaşteţi voi că Isus Hristos este în voi?” El în noi, înseamnă viaţa Lui în noi, care cuprinde şi credinţa Lui, pe care a avut-o pe pământ ca Om, în noi. În Apoc. 14:12 Ioan îi vede pe cei ce au “răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus”. Nu numai credinţa în Isus, ci chiar Credinţa Lui. Numai această credinţă în noi ne va face să fim schimbaţi după chipul Său.